Marturisiri

Marturisiri

Tristă cugetare despre dragoste
     media: 0.00 din 0 voturi

postat de parintedaniel in 2009-06-22 14:33
http://savatie.wordpress.com/2009/06/21/trista-cugarhangheletare-despre-dragoste/

Puterea Botezului
     media: 0.00 din 0 voturi

postat de parintedaniel in 2009-06-16 13:01
http://strajeriiortodoxiei.blogspot.com/2009/06/puterea-botezului.html

Tensiunile sexuale in viata tinerilor
     media: 0.00 din 0 voturi

postat de parintedaniel in 2009-06-15 20:23
Poate am auzit de aceasta problema, poate ca nu, cert este ca am simtit-o cu totii pe propria piele, impreuna cu frustrarile pe care le genereaza. Este acea stare in care simti ca-ti clocoteste trupul spre pofta impreunarii si care nu-ti da pace, involburandu-ti mintea cu ganduri murdare.
Aparitia tensiunilor sexuale este determinata si intretinuta de doi factori principali: nepaza mintii si lacomia pantecelui.
Se intampla sa lasam mintea sa produca fantezii sexuale sau sa se infrupte de imagini spurcate, savarsind astfel desfranare sau adulter in inima noastra.
Din punct de vedere anatomic, glandele hormonale sunt responsabile cu echilibrul general si sexual al omului. Daca alimentam mintea cu imagini spurcate, daca o lasam sa zboare si sa se indulceasca cu pacatul, atunci mintea, fiind centrul de comanda al organismului, va stimula glandele hormonale responsabile de aparitia tensiunilor sexuale. Aceste glande produc cei mai cunoscuti hormoni sexuali cum ar fi: testosteron (la barbati), progesteronul si estrogenul (la femei), hormoni care, daca se varsa in exces in sange, produc tensiuni sexuale ce-si cer o intrebuintare. Astfel pacatul desfranarii incepe sa se manifeste si in trup pentru ca ce-i dai mintii aceea si pune in fapta, iar trupul nu va inceta aprinderea sa pana nu va refula acele energii sexuale in desfranare, prin consumarea hormonilor, sau pana se va domoli si echilibra cu ajutorul postului si al rugaciunii. O problema actuala cu care se confrunta tinerii, si mai ales baietii, este multitudinea modalitatilor de ispitire voluntara sau involuntara si usurinta cu care pot fi accesate spre desfranare (filme, muzica instigatoare, reclame cu conotatii sexuale, pornografie, indecenta imbracamintii, etc). Si cu cat mintea este mai bombardata de acesti factori care distrug integritatea creierului si coerenta gandirii cu atat avalansa hormonilor de placere este mai mare.
Pe de alta parte, toata energia calorica de care organismul nu mai are nevoie pentru functionarea normala in conditiile specifice de mediu, activitate, varsta si sex, se transforma in energie sexuala pe care noi o percepem ca tensiune sexuala. Aceasta este aprinderea trupului de care vorbesc sfintii parinti si de care nu au scapat nici cei mai mari nevoitori. Intotdeauna surplusul de energie provenita din alimentatia excesiva, refuleaza in patima desfraului si a maniei. O alimentatie bogata in grasimi (uleiuri, carne de porc, unt) este de evitat cat mai mult, daca avem probleme cu aceasta patima, intrucat grasimile au un continut caloric ridicat si aprind trupul deindata.
Multi tineri cauta ca scuza tensiunile sexuale “insuportabile” pentru a se masturba si a scapa de acele tensiuni, neintelegand ca tensiunile sexuale nu sunt o cauza pentru a ne indreptati sa avem viata sexuala inainte de casatorie sau pentru a cadea in pacatul malahiei ci un efect al abuzurilor pe care le facem cu trupul si mintea, abuzuri ce dau nastere la aceste tensiuni sexuale cu efect de domino.
Iarasi, multi se amagesc ca daca isi vor “usura” tensiunile sexuale atunci vor scapa si de problema aceasta apasatoare, nestiind ca o astfel de rezolvare de moment zideste cu timpul o patima de “ciment”. Mecanismul acestei patimi este ca si la betivi: “da-i betivului bautura sa-si astampere setea iar data viitoare iti va cere mai mult pentru ca setea va fi si mai mare.”
Paza mintii, postul si rugaciunea sunt armele cele mai bune impotriva aprinderii trupului, impotriva tensiunii sexuale - asa cum i se spune astazi . Cat de multa putere are rugaciunea in lupta cu aceasta ispita vom vedea in continuare: “Şi, iată, furtună mare s-a ridicat pe mare, încât corabia se acoperea de valuri; iar El dormea. Şi venind ucenicii la El, L-au deşteptat zicând: Doamne, mântuieşte-ne, că pierim. Iisus le-a zis: De ce vă este frică, puţin credincioşilor? S-a sculat atunci, a certat vânturile şi marea şi s-a făcut linişte deplină. Iar oamenii s-au mirat, zicând: Cine este Acesta că şi vânturile şi marea ascultă de El?” (Ev. Matei 8: 24-27)
Deci, daca Mantuitorul a potolit furtuna si valurile marii ce acopereau corabia gata sa o scufunde, oare nu va potoli Domnul si furtuna ispitelor si valurile gandurilor murdare ce ne strivesc uneori trupul si mintea gata sa ne prapadeasca cu desfranarea? Sa-i cerem Domnului degraba sa potoleasca furtuna din noi caci Domnul nu va intarzia sa ne dea pacea Sa dupa cum ne-a promis: “Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze.” (Ev. Ioan 14:27)
(Claudiu)
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/2009/06/tensiunile-sexuale-in-viata-tinerilor/#more-9769

Căsătoria din interes
     media: 0.00 din 0 voturi

postat de parintedaniel in 2009-06-13 22:09
Nevoia de a iubi şi de a fi iubit este nevoia unei persoane de altă persoană. Dar ce se întâmplă dacă acea persoană se căsătoreşte cu tine doar pentru ce ai tu să-i oferi, din punct de vedere material?
Astăzi vă propun să abordăm un subiect care îi preocupă pe tineri, bărbaţi şi femei, deopotrivă. Adeseori întâlnim cupluri care au tot confortul înainte să se căsătorească. Nu-i rău deloc, însă în vremurile în care trăim, te întrebi: de unde? Cu siguranţă există o explicaţie: sprijinul financiar al părinţilor.
Nu spun că părinţii nu ar trebui să-şi ajute copiii, dar nu mi se pare firesc ca un tânăr, având două mâini şi două picioare, să aştepte toată viaţa sprijinul lor. Din comoditate sau din reavoinţă mulţi dintre noi, care nu mai primesc un ajutor prea consistent de la părinţi, se orientează spre o căsătorie „avantajoasă”.
Mi-a fost dat să văd în jurul meu astfel de cazuri, cu domnişoare care au renunţat mult prea uşor la o poveste de dragoste de mulţi ani şi s-au căsătorit cu băieţi “recomandaţi” de părinţi sau pe care i-au întâlnlit chiar ele, frecventând diverse locuri unde banul face regulile. Aveau o prietenă, se iubeau, şi deodată ea dispărea şi într-o saptămână se căsătorea cu altcineva. Până la acest nivel poate să meargă minciuna.
Poate că în societatea de astăzi dragostea nu mai este singurul motiv care ar putea să lege două suflete în sfânta taină a căsătoriei. Pentru cei mai pragmatici dintre noi, să ai o casă şi o maşină, este suficient ca să-ţi asiguri fericirea. Doamne, cât se amăgesc! Căsătoria nu-i deloc o joacă de copiii şi dacă nu există iubire adevărată între soţi, acea unire nu se va concretiza sau nu va dura prea mult şi vor sfârşi prin a-şi trăi viaţa în minciună. Tu asta îţi doreşti? Dacă e aşa, nu-ţi imaginezi căt este de cumplit. Te aşteaptă o singurătate în doi…
Fiecare dintre noi ar trebui să avem principii de viaţă, care pot fi efectul educaţiei sau ideile noastre proprii referitoare la ceea ce dorim de la propria existenţă. Eu am ales o căsătorie fără implicaţii financiare, mergând pe ideea: nu am nici eu, nici tu; hai sa muncim împreună, ca să avem! Şi satisfacţia este pe măsură, credeţi-mă. Ne uităm în urmă şi spunem cu inimă împăcată că tot ce avem am reuşit să strângem împreună. Sigur că nu este uşor, şi nu poţi avea totul deodată. Dar, cu răbdare şi multă muncă, ajungi să ai de toate. Important e să vă aveţi unul pe altul. Nu-i nici o ruşine să stai cu chirie până reuşeşti să cumperi o locuinţă sau că circuli cu autobuzul fiindcă nu ai maşină. Toate aceste lucruri se pot cumpăra, în timp, de aceea nu cred ca e necear să-ţi pierzi sufletul şi şansa la fericire şi mântuire prin viaţa de familie, acceptând compromisul unei căsătorii de convenienţă.
Noi ar trebui să alegem pe cei cu care urmează să împărţim şi bune şi rele, nu mama sau tata. Mai grav este că banul decide. Pentru că. în felul acesta, fără să vrem sau să ne dăm seama, ne vindem sufletul diavolului, cel care iubeşte banii. Şi ajungem să nu mai ştim cine suntem şi încercăm, disperat, să umplem golul cu obiecte ce pot fii cumpărate cu bani. Pentru că banii i-am ales…..
O altă problemă pe care o constat este aceea că evităm munca. Mai ales noi care avem puterea să facem asta. Absolvim o facultate şi visăm la salarii fabuloase. Dacă nu primim sume pe măsura isteţimii, nu ne deranjăm să muncim pe mai puţin, Şi atunci, din comoditate, căutăm o prietenă sau un prieten cu bani. De parcă ar fi ai tăi! Mi se pare jenant să ceri altcuiva pentru a-ţi acoperi cheltuielile. Poate pentru unii nu e greu deloc. Dar mă întreb cum se simt…Cred ca ar fi mult mai simplu să plăteşti din propriul portofel consumaţia la restaurant, Vei avea şi satisfacţia muncii şi conştiinţa împăcată. În plus, faci un gest frumos.
Sfânta Scriptură vorbeşte despre faptul de a fi amândoi un trup..Oare cum credeţi că putem avea parte de o asemenea unitate, dacă între soţi nu există dragoste? Confortul şi excursiile în străinătate te consolează o vreme, însă există destule momente când rămâi doar tu cu elea şi iţi dai seama că ai in faţă un străin sau o straină. Sau eşti bolnav şi nu are cine să-ţi dea un pahar cu apă, pentru că nu-i pasă de tine şi atunci nu-ţi rămâne decât s-o chemi pe mama sau să le faci reproşurii celor ce ţi-au spus că e ”cea mai bună partidă”. Oricum, nimănui nu-i pasă, pentru că tu stai în casă cu elea.
Nu vreau sa par răutăcioasă sau să jiignesc pe cineva. Departe de mine acest gând! Vreau doar să vedeţi cu ochii minţii realitatea în care trăim. Să nu ne încărcăm conştiinţa cu acest păcat. Să nu vă minţiti singuri, fiindcă bucuria se află în lucruri mărunte…
(Gabriela Tudor)
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/2008/11/casatoria-din-interes/

Prietenia si Casatoria
     media: 0.00 din 0 voturi

postat de parintedaniel in 2009-06-06 00:31
http://logos.md/2009/06/04/prietenia-si-casatoria/

De ce minţim câteodată ?
     media: 0.00 din 0 voturi

postat de parintedaniel in 2009-06-05 12:20
Minţim pentru că ne e frică de consecinţele adevărului, minţim pentru a ne ascunde păcatele noastre. Minţim pentru că suntem egoişti şi păcătoşi. Minţim pentru că n-avem credinţă că Dumnezeu poate să aşeze lucrurile mai bine prin Adevăr decât putem noi prin minciună.
Minţim pentru că e mai comod, iar a spune Adevărul e mai dificil, pentru că spunând Adevărul Îl mărturisim pe Dumnezeu, şi unii l-au mărturisit pe Dumnezeu cu preţul sângelui, dându-şi chiar viaţa. Ne gândim că dacă vom minţi vom scăpa de consecinţele păcatului pe care-l ascundem sau ne gândim că protejăm pe ceilalţi prin minciună. Dar minciuna în sine nu există, ci există cel care izvorăşte minciuna, adică diavolul, şi care nu ne protejează deloc ci dimpotrivă ne vrea răul sub faţa ascunsă a minciunii.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că: “Nimic nu este mai slab decât minciuna, cu oricâte perdele ar fi ea acoperită. Aşa cum urcă, la fel de repede şi coboară.”
A minţi înseamnă aţi pune încrederea în minciună, înseamnă a crede că minciuna te poate ajuta. A minţi înseamnă a crede că diavolul ne poate face mai mult bine decât Dumnezeu. Pe când dacă spunem adevărul, mărturisim chiar pe Dumnezeu, adică ne punem nădejdea că El care este Adevărul va aşeza lucrurile cel mai bine pentru toţi cei implicaţi în mrejele minciunii.
Comoditatea minciunii este una de moment căci apoi urmează consecinţele grave şi răsplata. Pe când a spune adevărul te face liber. Când spui adevărul Îl laşi pe Dumnezeu să facă dreptate, să aşeze lucurile. Când spui adevărul te smereşti, îţi recunoşti nimicnicia şi neputinţa şi recunoşti şi greşeala făcută, iar când minţi te mândreşti crezând că singur vei putea face lucrurile mai bine.
Ceea ce noi oamenii uităm câteodată este că Adevărul este întreg, iar poruncile lui Dumnezeu sunt un tot unitar, nu o listă în care pe unele le bifăm şi pe altele nu. Primim gând mincinos atunci când credem că împlinim în mare parte poruncile lui Dumnezeu şi ne e îngăduit să călcăm alte porunci mai mici şi mai neînsemnate. Adevărul este Hristos Domnul, este Dumnezeu în Persoană, care este neîmpărţit şi nedespărţit. Precum în linguriţă la Euharistie îl primim pe Hristos întreg tot aşa Adevărul este întreg, nu împărţit în porunci, precum nici Trupul Domnului nu este împărţit pe bucăţele în toate bisericile ci este întreg în fiecare biserică locală.
Nu putem mărturisi o parte din adevăr iar cealaltă parte să o ascundem sau să minţim. Nu putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona aşa cum ne zice Domnul Hristos.
Adevărul nu poate fi mărturisit parţial asta însemnând că nu ne e îngăduit să spunem minciuni, nici cât se poate de mici. Orice minciună este un pact cu diavolul, este o slujire orientată către cel necurat.
Domnul Hristos ne spune că: “Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii.[1]” În cuvintele pe care le rostim zi de zi se află toată experienţa noastră de viaţă, toate acumulările noastre, toate trăirile noastre, toate bucuriile şi suferinţele noastre, mai simplu spus în cuvintele noastre ne exprimăm starea interioară sufletească. Ne putem da seama de starea sufletească a unui om din cuvintele pe care rosteşte.
Cel ce vorbeşte blând şi calm cuvinte alese şi frumoase fără a jigni şi fără a judeca pe cineva acela este un om plin de harul lui Dumnezeu, un om care se roagă des lui Dumnezeu, un om care-l are în suflet pe Iisus Hristos. Iar dimpotrivă, un om care vorbeşte repede, răspicat, ţipând şi vorbind urât celor din jur este un om departe de Dumnezeu, un om necuviincios.
Acum, putem să ne gândim cum este oare ? un om care minte, pentru a ascunde păcatul sau, sau pentru motive egoiste sau pentru alte motive. Omul mincinos nu este un apropiat a lui Dumnezeu, căci Dumnezeu nu are nimic de ascuns, nu este unul care-l are pe Hristos în inimă căci daca l-ar avea, precum Sfântul Apostol Pavel[2], ar grăi tainele lui Dumnezeu, ar lumina pe cei din jur cu cuvântul său, iar bucura pe toţi, ar transmite bucuria harului lui Dumnezeu prin cuvântul său în inimile celor care aud. Omul mincinos nu-l cunoaşte pe Dumnezeu, nu-l iubeşte pe aproapele ca pe sine însuşi, n-a ajuns încă la desăvârşire ci încă este egoist, încă este plin de patimi, încă-şi mai doreşte bogăţiile şi slava acestei lumi; omul mincinos nu s-a smerit pe sine însuşi încă.
Aşa să ne gândim tot timpul, că dacă există vreo urmă de neadevăr în vorbele noastre înseamnă că încă nu-L avem pe Dumnezeu în inimă, pentru că harul lui Dumnezeu fuge de la cei ce păcătuiesc.
Asemenea să ne gândim că orice învoire la păcat este o minciună, este o slujire adusă diavolului, este o răutate îndreptată către toţi oameni, este o nedreptate.
În final pentru a concluziona trebuie să reţinem că minciuna este lipsa adevărului, este lipsa lui Dumnezeu din inima noastră, este lipsa credinţei noastre în puterea Lui de a iconomisi lumea după voia Lui, iar ”realitatea” minciunii nu exista.

[1] Matei (12, 36)
[2] Ga (2, 20) - “M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.”
(Claudiu)
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/2009/02/de-ce-mintim-cateodata/

Gânduri către tineri
     media: 0.00 din 0 voturi

postat de parintedaniel in 2009-06-05 11:27
http://florinm.wordpress.com/2009/06/03/ganduri-catre-tineri/

Frumuseţea vine din interior
     media: 0.00 din 0 voturi

postat de parintedaniel in 2009-06-04 16:01
Câţi tineri din ziua de azi se mai iubesc şi plac aşa cum sunt?Câţi dintre ei se mai bucură de o ieşire în parc, o vizită la mănăstire, un dialog despre Dumnezeu, o prăjitură făcută în casă? Răspunsul îl ştim cu toţii: din ce în ce mai puţini şi asta pentru că sufletul nostru nu mai este îndreptat spre Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
Tinerii de astăzi asimileaza mai mult imaginile de la televizor, care nu sunt întotdeauna adevarate. Mass media promovează în exces un anumit tipar de frumuseţe, lecţii despre cum să te îmbraci, ce machiaj să foloseşti în tendinţe şi nu în ultimul rând sexualitatea. Fetele încearcă să fie în pas cu moda, îşi schimbă culoarea părului, pun valoare şi accent pe trupul lor trecător.
De aceea băieţii au ajuns să nu mai aprecieze o fată aşa cum este ea, sunt influenţaţi şi ei de imagini de un anumit fel, de promovarea sexualităţii. Unii dintre ei, dacă nu majoritatea de astăzi, caută să cunoască doar partea trupească prin desfrânare pentru că „aşa e moda”, să vadă dacă sunt „compatibili în pat”. Acest duh al desfrânării reprezintă luptea cea mai grea care se dă în sufletul tinerilor. Uităm adesea de valori esenţiale, de rugăciunea care ne luminează chipul şi sufletul, de răbdare, de frumuseţea naturii.
Materialul şi noua tehnologie încearcă să fie parte din viaţa noastră fără să ne dăm seama. Mai nou, tinerii se cunosc pe reţele de internet şi site-uri care promovează sexualitatea, muzica nu mai are nimic pur, care să liniştească sufletul ci mult zgomot pentru nimic. Mesajele din muzica de astăzi sunt transmise mai mult ca să ne manipuleze într-o anumită direcţie, cea a desfrâului, unele dintre ele ce-i drept. Nunta şi Botezul devin luxuri, dacă nu ai maşină eşti considerat sărac, dacă nu mergi în club să „agăţi fete” nu eşti la modă…acestea unele dintre concepţiile mai noi.
Fără iubirea lui Hristos nu suntem nimic, lumea aceasta nu contează, tot ce contează este sufletul nostru care trebuie mărturisit şi dezlegat din lanţul păcatelor. Dumnezeu este atât de bun, milostiv încât ne-a lăsat atâtea frumuseţi de care să ne bucurăm. Avem o natură deosebită, tot ce mâncăm şi bem, respirăm şi vedem, din mâinile Sale sfinte sunt făcute. Tatăl nostru ne-a creat după chipul şi asemănarea Sa, avem un chip frumos şi deosebit, avem ochi de culori diferite, poartă a sufletului, avem buze subţiri să ne rugăm frumos, să dialogăm cu blândeţe, să sărutăm florile, icoanele şi Sfintele Moaşte. De ce să le otrăvim? De ce fetelor, să ne tundem şi să ne vopsim părul? Pentru ce unele fete işi pun silicoane şi fac operaţii estetice? Nu e păcat de lucrul Domnului, de ce să ascultăm de ispita cea rea? Sau de publicitatea excesivă care este doar o imagine pentru a influenţa şi schimba percepţia opiniei publice.
În faţa Lui Hristos nu ne vom prezenta cu frumuseţea exterioară, ci cu cea interioară. El doreşte să fim frumoşi la suflet, plini de dragoste şi blândeţe. Aşadar să nu ne stricăm trupul prin desfrânare pentru că este o plăcere deşartă.
Dragi tineri, să ne împrietenim cât mai repede cu Bunul Dumnezeu, să mergem la mărturisit, să ne fie drag nouă să ne mărturisim, şi să savurăm fiecare minut al Sfintei Liturghii până nu ne este luată nouă. Fără aceste taine Dumnezeieşti am fi fost morţi.
Iubirile pierdute nu sunt iubiri adevărate, iar frumuseţea exterioară de care ne îngrijim atât de mult unii dintre noi nu v-a conta niciun gram pentru mântuirea noastră. Nu uitaţi că singura imagine pe care trebuie să o urmăm este cea a icoanei Maicii Domnului, Mântuitorului şi sfinţilor noştri precum şi viaţa lor. Priviţi spre cer, spre Hristos, acolo veţi găsi frumuseţea şi iubirea. Mai întâi să ne îndrăgostim de Hristos, apoi vom putea să-i iubim şi să primim iubire şi de la oameni.
Frumuseţea interioară luminează şi întinereşte chipul, acolo să fim aşadar miss sau mister!
(Oana)
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/2009/06/frumusetea-vine-din-interior/#more-9521

Ce faci dacă n-ai prieten(ă) ?
     media: 0.00 din 0 voturi

postat de parintedaniel in 2009-06-02 02:29
De câte ori nu i-am cerut lui Dumnezeu câte şi mai câte. De câte ori n-am cerut acelaşi lucru la rugăciune de zeci de ori. De câte ori n-am aşteptat ca Domnul să mă ajute, şi apoi văzând că întârzie iar L-am rugat.
Acum vreo câţiva ani, când eram prin liceu îmi doream şi eu să am o prietenă, pentru că-i vedeam pe mulţi că au şi mi se părea aşa frumos. Am avut câteva prietene de o lună-două dar nimic mai mult şi apoi am intrat într-o perioadă în care n-am întâlnit pe nimeni. Şi tot trecea timpul şi trecea şi eu tot credeam că o să apară cineva. Seara când mergeam la culcare, deşi nu ştiam aproape nimic despre Dumnezeu totuşi mă-ntorceam cu faţa la icoana Sfintei Paraschiva şi mă rugam ei ca şi lui Dumnezeu, şi-i ceream Domnului să-mi dea şi mie o prietenă.
Şi-i spuneam: “Dă-mi Doamne şi mie o prietenă pe care s-o iubesc şi care să mă iubească”. Şi timpul trecea…
A trecut o lună, două, trei, jumătatea de an, un an. Şi totuşi puţin dezamăgit seara la rugăciune numai asta spuneam şi nimic mai mult:”Dă-mi Doamne şi mie o prietenă pe care s-o iubesc şi care să mă iubească” Atât vroiam, asta era relaţia mea cu Dumnezeu.
Au trecut doi ani, şi deşi ieşeam aproape în fiecare seară în oraş, chiar şi când eram în clasa a XII, deşi mergeam şi ne întâlneam cu fel de fel de prieteni şi amici, n-am întâlnit pe nimeni. Deşi aveam fete cu care mă-nţelegeam foarte bine totuşi nu aveam o prietenă. Am intrat la facultate şi mă gândeam că poate aici o să-ntâlnesc pe cineva, doar eram la ASE, erau atâtea fete, în anul meu pe specializarea mea erau doar 5-6 băieţi.
Aveam câteva fete de care-mi plăcea, dar într-o zi am cunoscut o fată, de la altă specializare, care atât reţin - că mi se părea foarte frumoasă şi cuminte. Era simplă şi frumoasă şi mi-era tare dragă, dar credeam că n-o să-i placă de mine. Am invitat-o în oraş în a doua zi de Crăciun. Ea era acasă cu părinţii şi surprinzător a acceptat să iasă.
Am ieşit cu ea şi-mi plăcea mult. Apoi ne-am întâlnit iar şi iar, şi de atunci am rămas împreună. Mi se-ntâmpla ceva ce nu mi se-ntâmplase niciodată; era pentru prima dată când mă comportam natural cu o fată, fără să mă chinui să fiu interesant, deştept, frumos sau altfel, eram doar eu - Claudiu. Vorbeam sincer, îi spuneam ce gândesc şi parcă eram liber lângă ea, cineva mă iubea exact aşa cum sunt. Îi placea mult de mine şi mie îmi placea mult de ea.
Vremea a trecut, ne-am căsătorit, acum avem o fetiţă de 3 luni, o minune de copilaş, şi suntem tare fericiţi.
Mi-a ascultat Dumnezeu rugăciunea, mă auzea Dumnezeu când strigam…
Eu i-am cerut ceva dar El mi-a dat mult…….mult mai mult.
Am câţiva prieteni care erau supăraţi la fel ca şi mine că n-au o prietenă deşi atunci aveau vreo douăzeci şi ceva de ani. Erau deznădăjduiţi şi amărâţi şi ziceau că ei n-o să aibă niciodată o prietenă, că deja au trecut 3-4 sau chiar 5 ani de când n-au întâlnit pe nimeni, şi lucrurile sunt cam evidente. Dar se rugau şi ei seara la Dumnezeu cum puteau şi-i cereau o fată. Doar atât vroiau şi ei, o prietenă, cineva care să-i iubească, cineva cu care să-mpartă fiecare zi.
Tare surprins am fost când am văzut că le-a scos Dumnezeu în cale o fată când se aşteptau mai puţin. Am patru prieteni foarte buni care acum un an nu aveau pe nimeni, deşi terminaseră facultatea şi erau foarte dezamăgiţi şi acum toţi patru au fiecare câte o prietenă. Toţi patru sunt fericiţi şi sunt coştienţi că Dumnezeu i-a ajutat, şi că ei nu mai aveau nici o speranţă.
Ce faci dacă n-ai prieten(ă) ? Eu m-aş ruga lui Dumnezeu în fiecare seară, în fiecare dimineaţă, l-aş sâcâi în continuu până o să mă ajute. Dumnezeu nu rămâne dator nimănui, ci întotdeauna ne dă mult mai mult decât cerem. Trebuie doar să credem şi să avem puţină răbdare şi dacă se poate să fim mai buni.
Ce frumos ne încurajează Domnul în biblie:
“Şi Eu zic vouă: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia; şi cel ce caută găseşte, şi celui ce bate i se va deschide. Şi care tată dintre voi, dacă îi va cere fiul pâine, oare, îi va da piatră? Sau dacă îi va cere peşte, oare îi va da, în loc de peşte, şarpe? Sau dacă-i va cere un ou, îi va da scorpie? Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi fiilor voştri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care îl cer de la El!” (Lc.11, 9-13)
(Balan Claudiu)
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/2008/09/ce-faci-daca-n-ai-prietena/

Duhovnicul în viaţa noastră
     media: 0.00 din 0 voturi

postat de parintedaniel in 2009-06-02 02:23
După vârsta de 7 ani, copilul nu se mai poate împărtaşi nespovedit deoarece el are conştiinţa faptelor sale. Copilul trebuie îndrumat de părinţi să îşi găsească un duhovnic care îi va fi un părinte spiritual, alături de care îşi v-a construi drumul duhovnicesc.
Duhovnicul nu se alege la întâmplare şi cu mentalitatea să ne dea canoane uşoare sau să nu mă întrebe multe. Primul pas este sa ne rugăm pentru el, să ni-l scoată Maica Domnului şi Hristos în cale. Ca părinţi avem datoria să ne rugăm pentru duhovnicii copilaşilor noştri, ca să-i ajute, să-i formeze ca oameni credincioşi şi întăriţi în Biserica ortodoxă.
Apoi, trebuie să-l cercetăm pe duhovnic, să mergem la Biserică, sa-i ascultăm predicile, şi vom simţi imediat dacă sufletul nostru se ataşează de Biserica în care el slujeşte. La duhovnic trebuie să mergem cu inima deschisă, să fim sinceri şi să ne rugăm înainte ca Dumnezeu să pună în graiul lui învăţătura de care avem nevoie. Este bine, să ne spovedim de mici la un singur părinte pentru că pe parcurs el ajunge să ne cunoască, ne devine prieten, ne cunoaşte sufletul şi ştie ce sfat să ne dea.
Cine nu are duhovnic este ca şi mort sufleteşte, nu îşi găseşte odihna şi liniştea. Mulţi spun că nu merg să se spovedească pentru că preotul e tot om şi păcătos. Dar să ştiţi că voi nu protului vă spovediţi, ci Domnului Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Care este în ceruri şi vrea ca noi să ne mântuim. Duhovnicul niciodată nu te va primi să te certe, el se poartă cu blândeţe şi iubire, toate le înţelege şi e dispus să se roage pentru tine şi pentru familie, pentru că însuşi Iisus Hristos este iubirea şi mângâierea noastra: „Luaţi Duh Sfânt, cărora le veţi dezlega păcatele, acelea vor fi dezlegate, cărora le veţi ţine, acelea vor fi ţinute”.
Spovedania la duhovnic nu se face în grup, ci individual, vorbind sincer despre orice problema am avea. E bine să ne scriem toate păcatele pe o foaie, şi să le spunem ca nu cumva să uitam ceva apoi să uităm de ele şi să nu le mai spunem la următoarea spovedanie. Dacă ne este ruşine de păcatele noastre, îi dăm foaia duhovnicului nostru s-o citească şi el ne va întreba cât de mult ne pare rău.
Un alt lucru destul de important este ascultarea de duhovnicul nostru. Trebuie să avem ascultare de el, altfel vom cădea din noi. Ţi-a spus să nu mai faci, păi să nu mai faci că altfel îţi va fi mai rău. Însuţi Domnul Iisus Hristos i-a spus slăbănogului „Te-ai vindecat, acum să nu mai faci, că mai rău îţi va fii!”.
„Ascultarea de duhovnic este viaţă veşnică, scară cerească, bogăţie de cununi, lucru îngeresc, lupta nepătmirii, suire grabnică şi călătorie la cer. Ascultarea împlineşte toate poruncile, pe toate le îndreaptă, pe toate le face şi le zideşte, iar pe suflet, în chip nevăzut şi neştiut, cu mare grijă îl îmbogăţeşte şi îl aşează în visterie necontenit, ridicându-l spre Dumnezeu ca să stea înainte încununat şi înfrumuseţat în taină” Sfăntul Grigorie Sinaitul
Numai cel rău ştie ce putere are duhovnicul, ce zice duhovnicul. A zis duhovnicul să zici Tatăl nostru de 10 ori, păi aşa să faci. Ai făcut ascultare mergi în Rai, nu ai făcut cazi din nou.
„Să ştiţi că diavolul nu se teme de noi, nici măcar nu ne ia în seamă. El fuge de noi când vede Harul lui Dumnezeu pe care îl avem datorită ascultării de duhovnic”.
Din experienţă proprie, vă spun că eu de la 12 ani merg să mă spovedesc, pentru mine duhovnicul e ca un tată. Orice nelămurire am avut, el mi-a deschis ochii şi mi-am dat seama că lucrurile pe care el mi le spunea se adevereau. Când nu ascultam, rău îmi era şi nu înţelegeam unde greşeam. Îmi doresc ca toţi copii să-l roage pe Hristos să le dea un duhovnic şi să sădească în inimile lor dragostea Sa.
(Oana)
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/2009/06/duhovnicul-in-viata-noastra/

    pagina urmatoare >>





Termeni si Conditii de Utilizare